Arhive lunare: Noiembrie 2010

La mulţi ani…mie!

Azi e ziua mea! !
Azi, şi nu mâine, vreau să mă tratez frumos, să îmi acord atenţie, să surâd, să mă distrez, să strălucesc. Ca o femeie normală ce sunt, îmi doresc să fie ziua mea, nu a altcuiva. Ziua în care mă simt bine, de-a dreptul specială. Sunt propria mea şefă şi azi îmi dau liber din serviciul grijilor de tot felul, pentru că este o zi festivă.

Nici măcar nu trebuie să plec de unde mă aflu, să mă stresez cu aranjamente, invitaţii, meniuri etc. Oriunde voi fi, voi primi tot ce viaţa îmi aduce azi în dar. Poate să fie aşa cum vrea ea, imprevizibilă. Oricum eu voi aştepta cu urechile ciulite foşnetul ambalajului în care va decide să îmi livreze cadourile şi mă voi bucura de ce îmi scoate în cale. Nu sunt pretenţioasă, sunt optimistă. Cine m-ar putea opri?

Azi pot să fac ce vreau.Azi vreau să râd toată ziua,să beau,să stau cu prietenele mele,să mi sărut părinţii şi să le mulţumesc pentru tot.Pot să mă gândesc la tipul de care m am îndrăgostit,fără să l cunosc, cu zâmbetul pe buze.
Pot să mi sun prietenii din America şi să i întreb cum e vremea, să-mi dăruiesc măcar o călătorie imaginară până acolo. Azi nu gătesc, nu spăl vase, nu îmi pasă decât să o sărbătoresc pe tipa asta care face zilnic atâtea lucruri de îmi stă mintea în loc şi cu care toţi sunt obişnuiţi să le facă pe toate, pentru că e superfemeie,sau mama răniţilor cum îi spun prietenii.

Pentru că vreau să mă simt bine, pentru că vreau să mă răsfăţ. Pentru că, din când în când, la intervale potrivite, merit să fie şi ziua mea. Şi cine doreşte, e invitat să o serbeze cu mine. 🙂

Scrie un comentariu

Din categoria Ganduri

11 minute

Şi totul începe cu ” a fost odată”

Scopul meu este să înţeleg dragostea. Ştiu că eram vie când am iubit şi mai ştiu că tot ce am acum, oricât ar părea de interesant, nu mă entuziasmează.
Dragostea însă e teribilă: le-am văzut pe prietenele mele suferind şi nu vreau să mi se-ntâmple şi mie aşa ceva. Ele, care înainte râdeau de inocenţa mea, acum mă întreabă cum de reuşesc să-i domin atât de bine pe bărbaţi. Surâd şi tac, pentru că ştiu că remediul este mai rău decât durerea: pur şi simplu nu mă îndrăgos­tesc. Pe zi ce trece, văd şi mai limpede că bărbaţii sunt fragili, inconstanţi, nesiguri, surprinzători…
Deşi scopul meu e să înţeleg dragostea, deşi sufăr din cauza persoanelor cărora mi-am încredinţat inima, văd că cei care mi-au atins sufletul n-au reuşit să-mi trezească trupul, iar cei care mi-au mângâiat trupul n-au reuşit să-mi atingă sufletul.
Dacă e să fiu credincioasă faţă de cineva sau de ceva, în pri­mul rând trebuie să-mi fiu fidelă mie însămi. Dacă e să caut dragostea adevărată, mai întâi trebuie să mă sa­tur de iubirile mediocre pe care le-am întâlnit. Puţina mea experienţă de viaţă m-a învăţat că nimeni nu e stăpân pe nimic, totul este o iluzie — şi asta e valabil de la bunurile materiale până la bunurile spirituale. Cine a mai pierdut o dată un lucru pe care îl socotea garantat (ceea ce mi s-a întâmplat de-atâtea ori) învaţă pînă la urmă că nimic nu-i aparţine.
M-am mai simţit rănită când i-am pierdut pe băr­baţii de care m-am îndrăgostit. Astăzi sunt convinsă de faptul că nimeni nu pierde pe nimeni, fiindcă nimeni nu posedă pe nimeni.
Asta e adevărata experienţă a libertăţii: să ai lucrul cel mai important din lume, fără a-l poseda.
Şi dacă nimic nu-mi aparţine, nu trebuie nici să-mi pierd timpul bătându-mi capul cu lucruri care nu sunt ale mele; mai bine e să trăiesc ca şi cum astăzi ar fi pri­ma (sau ultima) zi din viata mea.
Eu sunt două femei: una doreşte să aibă toată bu­curia, pasiunea, aventurile pe care mi le poate da viaţa. Cealaltă vrea să fie sclava unei rutine, a vieţii de fami­lie, două lucruri care pot fi plănuite şi realizate. Sunt o femeie de casă şi o prostituată, ambele trăind în ace­laşi corp şi luptând una împotriva celeilalte.
Întâlnirea unei femei cu sine însăşi este un amu­zament cu riscuri serioase. Un dans divin. Când ne în­tâlnim, suntem două energii divine, două universuri care se ciocnesc. Dacă întâlnirea nu are reverenţa necesară, un univers îl distruge pe celălalt.
Fiecare fiinţă umană îşi trăieşte propria dorinţă; asta face parte din tezaurul său şi, chiar în cazul unei emo­ţii care-l poate îndepărta pe cineva, de obicei îl aduce în apropiere pe cine este important pentru ea.

Pentru că dorinţa profundă, dorinţa cea mai reală este aceea de a te apropia de cineva. Din acea clipă încep să se producă reacţiile, bărbatul şi femeia intră în joc, dar ceea ce se întâmplă înainte — atracţia care i-a adus alături — e imposibil de explicat. Este dorinţa inabor­dabilă, în starea ei pură.
Persoanele aflate în această situaţie nu se grăbesc, nu precipită evenimentele prin acţiuni inconştiente. Ele ştiu că inevitabilul se va manifesta, că adevărul va găsi totdeauna un mod de a se arăta. Când vine mo­mentul, ele nu ezită, nu pierd prilejul, nu lasă să treacă nici un moment magic, deoarece respectă importanţa fiecărei clipe.
Toţi ştim să iubim, căci ne-am născut cu darul aces­ta. Unii o fac firesc şi spontan bine, dar majoritatea tre­buie să o reînveţe, să-şi reamintească cum se iubeşte şi toţi — fără excepţie — au nevoie să ardă pe rugul emoţiilor lor trecute, să retrăiască unele bucurii şi du­reri, prăbuşiri şi recuperări, până ce izbutesc să discear­nă firul conducător care există pe urmele fiecărei întîâlniri; da, există un fir.

Şi totul se termină cu ” A fost odată..”

P.C

Un comentariu

Din categoria Ganduri

Echipa Z

Ţin să precizez următoarele :
1.Cei care nu au nicio legătură cu echipa Z,nu ar trebui să citească următoarele.Vă pierdeţi 2 minute din timp şi nici nu veţi înţelege mare lucru.
2.Pentru cei care ştiu despre ce e vorba,am o rugăminte: parantezele conţin vorbe des folosite în birou,luaţi le ca atare!Şi da,citiţi le cu aceeaşi doză de ironie!(cu care de altfel ar trebui citită toată „poezia” )

În biroul echipei Z (et),
Unde totul e „perfect”
Şad de vorbă 2 agenţi
Despre target şi de…patimi.
( hei,parcă nu credeaţi în lacrimi?)
Faceţi loc,dragii mei,
Le spunem deschis noi 3
Am venit c-un aprig dor
Să lucrăm cu drag şi..spor.
Vezi,când e vorba de noi,
Umplu versul cu zăvoi
(nu de sălcii,ci de laude)
Eu sunt Nicu,încântat;
Iar eu Adi…deranjat..
Ăăăă,adică subjugat!
Şi discuţia s a încheiat!
Pentru că ei au plecat…
Şi uite-aşa uşor,uşor,
tot lucrând cu drag şi…spor,
Am aflat unde porneau duluţă
Când noi beam..o cafeluţă.
(da’ poftiţi vă rog,o cafeluţă,o biscuită?)
Nicu cel îmfometat,pleca la dejunat.
Omletuţă,căşcăvăluţ,cepuţă cu roşioară
Era meniul ce i oferea o mică…ciumurluială!
(Şi-abia acum am sesizat,de ce pe standarde ai tot călcat…)
Dar să revin la fete,
(Fetele,fetele,fetele se dau la mine!:)) )
Şi să spun cu interes:
Andreea,ai fost un stres!
8 ore neîncetat,vocea ţi am suportat:
„Delia,nu te gândi la tot ce-a fost,
Ştii mai bine decât mine,n are niciun rost”.
(Şi iară sesizez motivul pentru care Delia i-a spus
lui Dumi…chestiile alea:)) )

Şi în lipsă de idei,aş cam vrea să închei,
Această inutilă poveste,deşi aş putea continua
la nesfârşit cu rime banale şi ironice.
Dar nu e cazul.

Ideea este următoarea: M-am simţit bine alături de voi şi atât.În ciuda discuţiilor în contradictoriu,a „prostelii”(că tot am auzit cuvântul ăsta în firmă),a fost ok.
Vă mulţumesc că m aţi suportat,vă accept de asemenea mulţumirile pentru faptul că v am suportat,şi vă invit să urmărim împreună(figurat spus) următorul filmuleţ:

P.S1: Viva the team who don’t believe in tears!
P.S2: Nicu,apucă te de plan!:))

Un comentariu

Din categoria Ganduri